Ionel Marin: "Nestinse Amurguri"

Articol apărut în revista "Viaţa de pretutindeni", nr. 6-10/ octombrie 2008, scris de criticul literar Victor Sterom.

Cartea "Nestinse amurguri" este o litanie permanentă care vizează infinitul, pentru că amurgul exprimă sfârşitul unui ciclu şi prin urmare, pregătirea unei reînnoiri. Amurgul este o clipă suspendată. Pentru poetul Ionel Marin ,poezia pe care o scrie în acest al cincilea volum, este o perpetuă căutare de simboluri pure, de spaţii paradigmatice, de iubiri nestinse,de prieteni adevăraţi,de vibraţii şi emoţii cognitive, producînd stări de vrajă ademenitoare. Lui Ionel Marin îi place să gândească în versuri exact cum gândeşte în viaţa de toate zilele; nu ştiu dacă e bine sau rău, dar el este sincer şi nu ascunde nimic. Astfel, tensiunea lirică se realizează prin avalanşa de metafore, când plasticizate, când revelatorii, în sensul siajului înfiorat de gest şi gând; Poetul Ionel Marin porneşte a scrie un poem de la meditaţia în stare să unească un real de alt real, smulgând, astfel, dovada cea mai elocventă şi semnificativă a modului de autocunoaştere, prin ritmurile subsidiare ale existenţialului prin inima însăşi a poeziei. Nu de puţine ori, poetul Ionel Marin ridică sentimentul ontologic la proporţii inefabile, prin tensiunea trăirii- o virtualitate când liniştită, când exuberantă: ”Zilnic bem cu voluptate/ Din cupe cu vicii,/ Risipim vise,/ Îngropăm doruri/ În clisa păcatului./ Iisus ne bate/ Cu un toiag de lumină,/ Ne mustră,/ Ne ridică apoi,Pe rând,/ Din ţărână./ Şi noi?Îngreunăm/ Traista cu păcate,/ Şi adăugăm Crucii Sale/ Nesfârşite piroane./ Până când?” (Toiag de lumină)