Referinţele aparţin criticului Mihai Antonescu şi au fost publicate în "Ziarul tău" la data de 11-17 februarie, anul 2009.
Despre poetul Ionel Marin şi unele din cărţile lui, am mai avut prilejul să mă pronunţ. O fac bucuros şi acum, cînd am dinainte volumul bilingv român-englez "Inima-stea în devenire" apărut în anul 2008 la Editura "Olimpias" din Galaţi. Ins delicat, purtând în el misterul unor bucurii şi tristeţi numai ale lui, poetul Ionel Marin a învăţat cum trebuie drumul dus-întors de la suflet la stea, de la freamătul gândului la poem. Aflăm în versurile astea, despre o anume linişte, o împăcare, am spune, a sinelui regăsit, cum numai în urma unor teribile furtuni sau patimi, pot să se aştearnă: ”Păşesc smerit/ în patria gândurilor/ şi cuvintelor,/ însetat de lumină./ Ocrotit sub aripa Lui,/ nu-ţi va fi frig în veci/ şi va rodi iubirea/ în casa nemuritoare/ a sufletului./ Dă-ne Doamne,/ zilnic, ca hrană,/ cuvintele Tale,/ mereu neîmpuţinate/ şi vii” (Rugăciune).
Credinţa dă echilibru şi statornicie fiinţei vremelnic aflate în mers printr-o lume aşa cum e, într-o alcătuire fragilă şi supusă hazardului. Poetul Ionel Marin nu se întreabă, nu pretinde ascultare, ci uşor retoric monologând, conchide, pentru sine şi umanitate: ”Eternul Rege/ luminează/ drumul spre viitor./ Pacea planetară va deveni/o trăire firească./ Divinul,umanul,/ frumosul şi binele/ se vor revărsa/ cu însufleţire în suflete./ Lumina vieţii va curge/ prin veacuri,dăinuind/ veşnicia omului…” (Prin vremi dăinuind).
Corespondentul dintre fiinţă şi eternitatea ei e, la Ionel Marin, cum spuneam, această linişte a regăsirii de sine, trecând prin probe multiple şi transformări ale conştiinţei, deci autentică: ”Privesc cu ochii inimii/ porţile cereşti/ cu astrele sfinte./ Respiraţia soarelui/ o simt în viscere./ Călătoresc/ prin tainica zare,/ mă prind de coame/ de stele./ Iau lumina,/ mi-o aşez pe grumaji,/ până se face/ linişte-n mine.” (Cu ochii inimii)
Spirit profund religios, utilizând un limbaj pe cât de simplu, pe atât de bine mobilat emoţional şi creativ, poetul dă seamă despre un ”timp cerc” în stare să risipească orice iluzii sau tristeţi: ”Paşi de gânduri/ în anotimpuri de cuvinte,/ cuvinte vii. Oare acestea pot îmbătrâni?/ Zâmbeşte zilei,/ Răsăritului!/ Nu intra în gunoiul răutăţii,/ alungă ispita!/ Iubeşte izvorul Lui,/ adevărata apă/ a veşniciei!” (Încotro).
Despre asemenea versuri, despre asemenea poeţi, cum este şi Ionel Marin, nu poţi decât să te îngânduri şi să crezi.
